medicina nucleara part2 ;))

Medicina nucleara este o ramură a medicinei moderne. În medicina nucleară se utilizează radiotrasatori sau substanțe radiofarmaceutice, care conțin o substanță activă transportoare și un izotop radioactiv. Aceste substanțe se introduc în organism pe diferite căi de administrare (cel mai frecvent intravenos). Odată substanța introdusă aceasta se distribuie în diferite organe în funcție de substanța activă utilizată. Distribuția produsului radiofarmaceutic este detectată de una aparat detector de radiații denumit gama cameră și stocată digital. Ulterior informația obținută este procesată obținându-se imagini a corpului sau organului studiat. Aceste imagini, spre deosebire de majoritatea imaginilor obținute in radiologie, sunt imagini funcționale și moleculare, adică arată cum funcționează diferite organe și țesuturi explorate sau indică alterările acestora la nivel molecular.

În general, explorările de medicină nucleară nu sunt invazive și nu au efecte secundare.      


patrascu mihaela

Medicina nucleara gaseste cel mai devreme cancerul!

 

Medicina nucleara ofera metode revolutionare de diagnosticare prin vizualizarea intregului corp si prin detectarea numeroaselor afectiuni inca de la debutul lor, atunci cand tratamentul are eficienta maxima. Spre deosebire de celelalte tehnici imagistice - ecografie, CT, RMN - cu ajutorul radioimunoterapiei tintite, care distruge numai celulele patologice, medicina nucleara ofera si posibilitati terapeutice, care sunt aplicate cu succes in cazul cancerelor tiroidiene, limfoamelor maligne sau tumorilor neuroendocrine.
Cum functioneaza?
Imagistica de fuziune PET (emisie tomografica de pozitroni)/ CT (tomograf computerizat) poate localiza exact afectiunea si poate spune cu precizie despre ce patologie este vorba. "In cazul cancerului, celulele canceroase incep de la nivelul unei gene care isi modifica comportamentul si determina o crestere celulara anarhica", a explicat prof. dr. Ioan Codorean, seful Clinicii de Radiologie-Imagistica Medicala si Medicina Nucleara, care a mai adaugat ca, pentru aceasta crestere, celulele canceroase au nevoie de suport energetic mai mare decat o celula normala, care este asigurat de glucoza.

"Cu ajutorul PET/CT se introduce in corp glucoza mascata de un izotop, care se imprastie in tot organismul, iar leziunea apare ca o pata alba, fierbinte. Pana acum, pacientul facea examenul CT sau RMN, iar cu ajutorul substantei de contrast se observa o pata la un organ, dar acest examen nu-i spunea chirurgului unde trebuie sa intervina si daca este celula canceroasa sau nu. Cu ajutorul PET/CT putem depista cancerul inainte sa ajunga la nivelul tesuturilor, adica cu patru-sase ani inainte de a se manifesta, iar cu ajutorul unei substante, celula canceroasa este identificata si omorata. Se distrug numai celulele patologice, de aceea tehnica a capatat numele de radioterapie tintita". 
P.S.:Alte detalii despre medicina nucleara mai puteti gasi intr-un comentariu postat de mine in trecut (cautati la "Aplicatii ale fizicii in medicina'' din luna aprilie) 

postat de  Gheorghe Mihai 10 E

aplicatii ale fizicii in medicina

I.2. Realizarea practica a dispozitivelor LASER. Tipuri de laser

Partile constituente ale unui laser sunt : mediul activ, sistemul de excitare si rezonatorul optic. Partea esentiala a unui dispozitiv laser o constituie mediul activ, adica un mediu in care se gasesc atomii aflati intr-o stare energetica superioara celei de echilibru. In acest mediu activ se produce amplificarea radiatiei luminoase (daca avem o radiatie luminoasa incidenta) sau chiar emisia si amplificarea radiatiei luminoase (daca nu avem o radiatie luminoasa incidenta). Sistemul de excitare este necesar pentru obtinerea de sisteme atomice cu mai multi atomi intr-o stare energetica superioara. Exista mai multe moduri de a realiza excitarea atomilor din mediul activ, in functie de natura mediului. Rezonatorul optic este un sistem de lentile si oglinzi necesare pentru prelucrarea optica a radiatiei emise. Desi la iesirea din mediul activ razele laser sunt aproape perfect paralele rezonatorul optic este folosit pentru colimarea mult mai precisa, pentru concentrarea razelor intr-un punct calculat, pentru dispersia razelor sau alte aplicatii necesare.
Dupa natura mediului activ deosebim mai multe tipuri de laser. Printre acestea regasim laserul cu rubin, la care distingem bara de rubin tratat drept mediul activ iar ansamblul sursa de lumina plus oglinzi poarta rolul de sistem de excitare. Laserul cu gaz foloseste amestecuri de gaze rare (He, Ne, Ar, Kr) sau CO2 drept mediu activ si o sursa de curent electric legata la doi electrozi iau rolul de sistem de excitare.
                                                                                                        Ciocanaru Diana

Medicina fizica si recuperare

Descriere

Inițial disciplina s-a numit Balneofizioterapie si recuperare medicală și a fost integrată în disciplina de Policlinică medicală, apoi din 1990 a funcționat independent.

Primul cadru didactic de specialitate al U.M.F. Craiova a fost din anul 1980 Dr. Roxana Popescu, acum profesor şi prodecan al UMF Craiova.

În prezent disciplia, care se găseşte în planul e învăţământ la anul VI Medicină Generală, se numeşte Medicină Fizică şi Recuperare şi alături de această discilină au apărut disciplinele de specialitate ale Specializării de Balneologie, Medicină Fizică şi Recuperare a Facutăţii de Asistenţă Medicală şi Moaşe din UMF Craiova.

Activitatea didactică cu studenţii şi medicii rezidenţi se desfăşoară în mai multe baze clinice din Craiova:

1. Clinicia de Medicină Fizică şi Recuperare a Spitalului judeţean de Urgenţă Craiova
2. Clinicia de Medicină Fizică şi Recuperare a Spitalului Municipal Filantropia Craiova
3. Clinicia de Medicină Fizică şi Recuperare a Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova

Personalul didactic al departamentului de Medicină Fizică şi Recuperare cuprinde în prezent un profesor, un conferenţiar, trei şefi de lucrări şi șapte asisteţi universitari.

Pe lângă sarcinile didactice, aceştia sunt în permanenţă implicaţi în activitatea de cercetare ştiinţifică, concretizată în nenumărate comunicări la manifestări ştiinţifice sau articole publicate în reviste medicale, ca şi prin publicarea unor cărţi de specialitate.

Departamentul nostru organizează în fiecare an 2-3 cursuri postuniversitare şi cel puţin un simpozion naţional sau regional pe o temă de specialitate de mare interes.

MILEA MADALINA

RADIOTERAPIE

Descriere termen medical:

Utilizare a radiatiilor ionizante in tratamentul anumitor boli, indeosebi al cancerelor.
Termenul de radioterapie intrebuintat singur se refera mai ales la radioterapia externa, denumita inca si radioterapie transcutanata sau teleradioterapie, in care sursa radiatiilor este exterioara bolnavului si produce un fascicul care atinge tesuturile profunde dupa ce a traversat pielea si tesuturile superficiale. Radioterapia externa face apel la doua tipuri de radiatii ionizante: radiatii electromagnetice (radiatii X, radiatii y) si radiatii constituite din particule elementare infime (electroni, protoni, neutroni). Ea utilizeaza doua surse de radiatii: fie radioelemente in sine (cobalt 60), care sunt adesea izotopi radioactivi ai unei substante; fie aparate (acceleratori de particule) care pun in miscare particulele elementare si trimit spre bolnav ori aceste particule, ori radiatia pe care acestea o produc.

Indicatii - La doze slabe, radioterapia are un efect antiinflamator utilizat uneori in tratamentul zonei zoster sau al keloidelor (cicatricele patologice).
Totusi, indicatia principala a radioterapiei este cancerul. O radioterapie are drept obiectiv furnizarea unei doze suficiente pentru a trata tumora protejand organele invecinate. Doza absorbita este exprimata in gray. Radiatiile ionizante actioneaza distrugand structurile cromozomice responsabile de diviziunea celulara, ceea ce antreneaza moartea celulelor canceroase. Celulele sanatoase sunt atacate si ele, dar ele au o capacitate de restaurare mai mare. Actiunea anticanceroasa a radiatiilor este utilizata in mod izolat sau asociata cu o alta metoda (chirurgie, chimioterapie). Astfel, radiochimioterapia (administrarea simultana a radiatiilor si a medicamentelor) este utilizata in caz de carcinom epidermoid al faringelui, bronhiilor, esofagului si canalului
anal: radioterapia peroperatorie consta in iradierea unei tumori profunde (rectala, pancreatica etc.) cu clectroni in cursul unei interventii chirurgicale dupa ce au fost date deoparte organele invecinate (intestine, rinichi etc.). Radioterapia are numeroase alte aplicatii: radioterapia corporala totala este destinata pregatirii unei grefe de maduva osoasa pentru a trata anumite forme de leucemie sau de hematopatii; radioterapia cutanata totala utilizeaza electroni de slaba intensitate in tratamentul limfoamelor cutanate.

Diferite tipuri de aparate - Tuburile traditionale care produc radiatii X de joasa energie nu mai sunt intrebuintate decat in tratamentul cancerelor cutanate. Acceleratorii lineari sunt aparatele cel mai frecvent folosite: ei produc fie electroni, activi la suprafata si indicati in tratamentul tumorilor superficiale, fie radiatii X de inalta energie, care patrund in profunzime, sub piele, si sunt adaptate tratamentului cancerelor profunde ale toracelui sau abdomenului. O alta varietate de acceleratori de particule, ciclotroanele, care produc neutroni sau protoni, este rezervata unor forme rare de cancer si cu un tratament foarte delicat (melanomul ochiului, sarcomul bazei craniului). In sfarsit, aparatele continand cobalt, care emite radiatii y, trateaza tesuturile profunde, dar nu afecteaza pielea, fiind adaptate cancerelor de cap si de gat, de san si ale membrelor.

Tehnica - Radioterapia moderna presupune un mediu tehnic costisitor. Un examen prealabil la scaner permite sa se repereze amplasarea organului sau organelor de iradiat. Este realizata o simulare prin radiografie simpla pentru a permite o pozitionare buna a fasciculului. Doza de radiatie necesara distrugerii celulelor canceroase este calculata prin dozimetrie. Pentru a creste eficacitatea radiatiei fara a leza tesuturile sanatoase, este folosita adesea tehnica fasciculelor convergente: un fascicul iradiaza fata anterioara a partii bolnave, al doilea fata posterioara, al treilea din partea dreapta si ultimul din partea stanga. Fiecare fascicul are o intensitate prea slaha pentru a putea leza tesuturile sanatoase de pe traiectul lui, dar suma intensitatilor celor patru fascicule are un efect insemnat asupra tumorii. Fasciculele, rectangulare, pot adopta o forma complexa multumita unor piese de un anumit fel. O alta tehnica, radioterapia prin minifascicule (iradiere prin multiple minifascicule convergente), este utilizata in tratamentul malformatiilor arteriovenoase sau al tumorilor cerebrale limitate, dar inoperabile.

Desfasurare - Bolnavul este dezbracat, culcat intr-o pozitie care permite iradierea si tinut nemiscat. Tratamentul este nedureros si nu dureaza mai mult de cateva minute. Repere desenate sau tatuate pe piele, permit sa se pozitioneze de fiecare data aparatele pentru o noua sedinta. Tratamentul cu doze mici este, in general, zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi pentru a-i ameliora eficacitatea in anumite cancere (de faringe, de laringe). Tratamentul dureaza 4-8 saptamani aproximativ, fara ca spitalizarea sa fie indispensahila.

Efecte nedorite - Acestea sunt cauzate de atingerea celulelor sanatoase. Reactiile precoce sunt reversibile in cateva saptamani: radiodermita acuta (roseata cutanata, depilare), radiomucita acuta (inrosire a mucoaselor si dureri bucale), hipoplazie medulara (distrugere a celulelor sangvine ale maduvei osoase). Reactii tardive, care se produc uneori dupa mai multi ani, sunt mai greu reversibile: radiodermita cronica (piele fina, uscata, cuperoasa), fibroza pulmonara (invadare a plamanilor de tesut fibros), intarziere a cresterii la copil, aparitia altor cancere, tulburari genitale (menopauza precoce, sterilitate), anomalii ale gametilor mai mult sau mai putin transmisibile urmasilor.
Prevenirea, de eficacitate sigura dar partiala, se bazeaza pe precautiile tehnice: doza de radiatie si volumul corporal iradiat sa fie cele mai mici posibile, diminuarea dozelor de administrat pe sedinta si cresterea, in schimb, a numarului de sedinte."

                           

                                        ILIE GEORGIANA NICOLETA

        Michael Faraday (22 septembrie 1791-25 august 1867) a fost un fizician și chimist englez. A fost asistent lui Sir Humphry Davy.
În fizică face cercetări importante privind cunoașterea electromagnetismului și dezvoltarea aplicațiilor acestuia.
Își propune producerea curentului electric cu ajutorul magnetismului, experiențe pe care le începe în anul 1821, terminându-le cu succes în anul 1831. Experiențele lui completează cercetările fizicianului și matematicianului francez André Marie Ampère referitoare la forțele electromagnetice, reușind rotirea unui circuit parcurs de un curent electric într-un câmp magnetic. Practic descoperă principiul de funcționare a motorului electric cu magneți permanenți.
În anul 1831 descoperă inducția electromagnetică, reușind să realizeze conversia electromecanică a energiei și să enunțe Legea inducției electromagnetice.
Faraday arată după o serie de experimentări că electricitatea se obține prin inducție, prin frecare, pe cale chimică sau termoelectrică.
A propus reprezentarea câmpului magnetic prin linii de forță (sau linii de câmp) și arată că acțiunile electrice și magnetice se transmit din aproape în aproape, cu viteză finită. Combate astfel concepția mecanicistă conform căreia aceste acțiuni se transmit la distanță instantaneu cu viteză infinită, independent de mediu, după modelul mecanic al forțelor de gravitație.
Faraday arată că noțiunile de câmp electric și câmp magnetic pe care le-a introdus ca forme de existență a materiei, stau la baza interpretării materialiste a fenomenelor electomagnetismului. Au fost dezvoltate de James Clerk Maxwell, cunoscute ca ecuațiile lui Maxwell.
Primele cercetări în domeniul chimiei, duce la descoperirea benzenului în gudronul din huilă, cu ajutorul unui aparat conceput de el. Era un aparat prin compresie și răcire, cu care a putut să lichefieze aproape toate gazele cunoscute în acel timp. În 1833 enunță legea electrolizei, lege ce stă la baza electrochimiei. Tot el, Faraday, este cel ce introduce termenii de ion, catod, anod, anion, cation, echivalent electrochimic. De asemeni studiind proprietățile magnetice ale substanțelor,introduce termenii de diamagnetism și paramagnetism.
A elaborat teoria electrizării prin influență și principiul ecranului electrostatic (sau cusca lui Faraday), enunțând astfel legea consevării sacinii electrice (1843). Mai târziu, în 1846, arată că energia electrostatică este localizată în dielectrici.
Ultimele sale cercetări arată acțiunea câmpului electric asupra luminii polarizate sau efectul de polarizare rotatorie a luminii în câmp magnetic.
Ca prețuire a cercetărilor sale și a contribuției sale în fizică, denumirea unității de capacitate se numește "Farad", iar numărul care exprimă cantitatea de electricitate necesară depunerii prin electroliză a unui atom-gram dintr-un element - "constanta lui Faraday".