Albert Einstein

   Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm - d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician evreu german, apatrid din 1896, elveţian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton. Autorul teoriei relativităţii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică^[1].

   Cele mai multe dintre contribuţiile sale în fizică sunt legate de teoria relativităţii restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, şi de teoria relativităţii generalizate (1915) care extinde principiul relativităţii mişcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitaţiei.

   Alte contribuţii ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarităţii, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicaţii în mecanica cuantică, explicarea mişcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziţiei atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietăţile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiaţiei (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară şi geometrizarea fizicii.
 1905 - Acesta a fost anul miraculos al lui Einstein, când se naşte Teoria Relativităţii.

   Cea de-a patra lucrare importantă publicată de Einstein în 1905, "Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare", conţinea ceea ce avea să fie cunoscută mai târziu ca Teoria relativităţii restrânse, una dintre cele mai celebre contribuţii ale sale, în care demonstrează că teoretic nu este posibil să se decidă dacă două evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în acelaşi moment sau nu. Ideile de bază au fost formulate de Einstein încă de când avea 16 ani (deci cu 10 ani în urmă).
    În primavara anului 1905, după ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein şi-a dat seama ca esenţa problemei constă nu într-o teorie a materiei, ci într-o teorie a măsurării. Esenţa acestei teorii speciale a relativităţii era constatarea că toate măsurătorile timpului şi spaţiului depind de judecăţi asupra simultaneităţii a două evenimente diferite. Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe două postulate:

• Principiul relativităţii, care afirmă că legile fizicii sunt aceleaşi în toate sistemele de referinţă inerţiale
• Principiul invariabilităţii vitezei luminii, care arată că viteza luminii în vid este o constantă universală.

Numai viteza luminii este constantă în orice sistem de referinţă, lucru preconizat şi de teoria lui Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formulă:

  ("Echivalenţa masă-energie")






    Această ecuaţie exprimă cantitate imensă de energie ascunsă într-un corp şi care poate fi eliberată atât în procesul de fisiune cât şi în cel de fuziune nucleară, procese care stau la baza funcţionării bombei atomice.


     Einstein a fost primul care a unit mecanica clasică cu electrodinamica lui Maxwell. Elaborând teoria relativităţii restrânse, Einstein a spart tiparele unor concepţii geniale, clădite cu peste două secole în urmă, de către Isaac Newton în a sa Philosophiae naturalis principia mathematica (1686), dovedind o intuiţie şi un curaj exemplar. Prin aceasta a fost capabil să ofere o descriere consistentă şi corectă a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referinţă inerţiale fără a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiaţiei, sau a felului cum ele interacţionează.


      Teoria relativitatii
      Este considerata cea mai mare descoperire stiintifica din istorie. Teoria relativitatii este rodul geniului fizicianului german Albert Einstein. Acesta a schimbat modul in care percepem continuumul spatiutimp. Teoria se bazeaza pe doua principii fundamentale: 1. Legile fizicii sunt aceleasi pentru toti observatorii insa acestia le percep relativ; 2. Viteza luminii in vid este aceeasi pentru toti observatorii indiferent de miscarea relativa a acestora sau a sursei luminii. Totodata, potrivit teoriei relativiste, viteza luminii (300 de mii de km pe secunda) este cea mai mare posibila din univers. Energia sau materia nu pot depasi aceasta viteza deoarece ar calatori inapoi in timp. Acum, gratie lui Einstein, stim ca spatiul şi timpul (considerate multa vreme constante absolute) sufera modificari, se comprima, in raport cu observatorii din alte sisteme de referinta.

        Teoria gravitaţiei

       Una din consecinţele teoriei relativităţii generalizate o constituie "Curbarea spaţiului".
Sesizând asemănarea dintre curbarea traiectoriei unui obiect aflat într-un sistem de referinţă care se mişcă uniform accelerat şi curbarea traiectoriei unui obiect lansat în câmpul gravitaţional, Einstein trage concluzia că fasciculele luminoase se curbează când se propagă în vecinătatea unui corp ceresc cu masă foarte mare, de unde reprezentarea mai greu de înţeles, cum că spaţiul însuşi ar fi curb. Pentru a-şi susţine teoria relativităţii generalizate, Einstein a atras atenţia că există fenomene care o confirmă. Astfel, el a afirmat că frecvenţa undelor luminoase se modifică atunci când acestea parcurg un câmp gravitaţional, pentru că orbitele planetelor şi sateliţilor suferă o rotire suplimentară şi că razele de lumină sunt deviate de la linia dreaptă în vecinătatea Soarelui.

        Ecuaţiile lui Einstein

Forma matematică prin care teoria relativităţii generalizate descrie forţa de gravitaţie o constituie un sistem de zece ecuaţii numite ecuaţiile de câmp Einstein.^]

      Statistica Bose-Einstein

   În 1924, Einstein primeşte, din partea fizicianului indian Satyendra Nath Bose, o descriere a unui model statistic prin care lumina putea fi asimilată unui gaz. Einstein publică acest rezultat, la care ulterior adaugă şi contribuţiile sale, la revista Zeitschrift für Physik.
   Toate acestea conduc la descrierea fenomenului ce apare la temperaturi scăzute, denumit condensatul Bose-Einstein şi obţinut în laborator abia în 1995.
Statistica Bose-Einstein mai este utilizată şi pentru explicare comportamentului bosonilor.

    Girocompasul

   Einstein a adus îmbunătăţiri girocompasului introducând suspensia electrodinamică a giroscopului.
   De asemenea, Einstein a moderat, ca expert, disputa dintre Hermann Anschütz-Kaempfe şi Elmer Ambrose Sperry în privinţa patentării girocompasului. În cele din urmă, primul dintre ei a obţinut dreptul de autor în 1915.

   Refrigeratorul Einstein

Datorită unui accident datorat agentului de răcire din acea perioadă, care era toxic, Einstein şi colegul său, Leó Szilárd au experimentat cu alte tipuri de substanţe, mai puţin periculoase. ^[22]
Descoperirea lor a fost patentată pe 11 noiembrie 1930, dar nu a avut prea mare succes deoarece între timp, în 1929, a fost introdus freonul ca agent de răcire.

                                                                                              
                                                                         Sandu Madalina Diana