Razboiul Stiinta-Religie

Este conflictul dintre ştiinţă şi religie autentic, sau fals?

După calculul probabilităţii, există doar patru alternative:
Pentru cazurile 1 şi 2: dacă una din ele ar fi Adevăr iar cealaltă Minciună, (şi invers) conflictul ar fi categoric autentic: e lupta adevărului contra minciunii. Dacă (pentru cazul 3), ambele ar fi Minciună, conflictul ar fi la fel de autentic, ambele minciuni luptând pentru credibilitate. Dar dacă ambele ar fi Adevăr, atunci conflictul ar fi cu totul fals.
Concluzia la care am ajuns treptat este că acest conflict dintre Ştiinţă şi Religie, în fond e cu totul fals; şi totuşi, într-o măsură impresionantă, e autentic. Sună paradoxal?

Un război nedrept, indiferent care din cele două l-ar provoca. În spatele conflictului fals dintre ştiinţă şi religie stă o neînţelegere: faptul că ambele abordează aceeaşi realitate, dar din două unghiuri diferite, din perspectiva a două moduri de gândire diferite. “Cea mai mare bătălie între creştinism şi ştiinţa modernă”, spunea Cornelius Van Til, „nu se dă în jurul numărului mare de fapte, ci în jurul principiilor care controlează felul în care lucrează ştiinţa, a principiilor care interpretează faptele. Bătălia se duce în domeniul filosofiei ştiinţei !”
Şi, ca şi când n-ar fi de ajuns răul acestei confuzii, deasupra ei se opinteşte încă un război străvechi, de data aceasta unul autentic. Motivul celui de-al doilea război însă nu e neînţelegerea, ci orgoliu şi intenţii oculte. Din totdeauna a existat o pornire împotriva divinităţii. Ideea liberării spiritului uman de controlul Cuiva superior a alimentat o revoltă care-şi are obârşia înainte de a se naşte ştiinţa. Iar când ştiinţa şi-a făcut intrarea în lume, spiritele libere au şi întronat-o ca substitut pentru Dumnezeu. 

Generaţiile de elevi şi studenţi au fost îndoctrinate cu presupunerea că nu există cauze supranaturale; şi că doar cauzele naturale sunt singurele cauze. Dimensiunea supra-naturalului este ridiculizată. Religia este ostracizată. Dar, pentru că funcţiile religioase nu pot fi eradicate, în mod inevitabil ştiinţa îi ia locul. Teoria ştiinţifică devine sinonimul pentru „adevăr” (de adevăr care se ocupa filosofia şi ştiinţa!). Omul de rând se închină docil în faţa a tot ce se spune în numele Ştiinţei. În locul credinţei în divinitate, se instaurează Religia ştiinţei, Religia naturii, Religia istoriei, Religia omului… În felul acesta, parvenită ca autoritate absolută şi exclusivistă, ştiinţa face loc „scientismului” – încredere nelimitată în metodele ştiinţelor naturale, care ajung să fie aplicate în toate domeniile de investigare, chiar şi în ştiinţele pozitive


                                                                                                                                       Badea Mihaela 10 E